Availability: In Stock

Tratat de sociologie generală – Volumul I

Author: Vilfredo Pareto
SKU: WP-01

70,00 lei

Autor: Vilfredo Pareto
Coautori:
Traducerea și prefața: Lia-Olguţa Vasilescu
Studiu introductiv: Ilie Bădescu
Editor: Dumitru Otovescu
Tehnoredactarea și revizia textului: Cristina Ilie
Autor copertă: Aurel Gigiu
Colectie: Clasici ai sociologiei mondiale
Anul aparitiei: 2014
Numar de pagini: 575
Format: B5

Descriere

Cartea lui Vilfredo Pareto (1848-1923), „Tratatto di sociologia generale”, a văzut lumina tiparului în anul 1916, la Editura G. Barbera din Firenze, Italia, fiind publicată în două volume. Ulterior, aceasta a fost tradusă şi în limbile franceză şi engleză, cunoscând reeditări succesive în toate cele trei limbi şi un număr variabil de volume (între două şi patru). Prezenta versiune, în limba română, reprezintă traducerea ediţiei critice a lui Giovanni Busino, apărută la Unione Tipografico-Editrice Torineze, colecţia „Clasici ai sociologiei”, în anul 1988. Proiectul nostru editorial prevede, pentru început, publicarea primelor două volume, urmând ca traducerea şi publicarea celorlalte două să se finalizeze într-o perspectivă pe care ne-o dorim cât mai apropiată, în funcţie de circumstanţele favorabile continuării unui asemenea demers editorial. Menţionăm că primul volum a fost încredinţat cititorilor din ţara noastră încă din anul 2007, graţie sprijinului oferit de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică. Actualmente, s-a reeditat şi revăzut întreg volumul I, care, în prima variantă editorială, a înregistrat şi unele scăpări minore de culegere a textului. În ediţia a doua s-au adăugat o listă a lucrărilor reprezentative, publicate de Vilfredo Pareto, precum şi o bibliografie, din care rezultă informaţii referitoare la principalii exegeţi ai operei sociologului italian.

Informații suplimentare

book-author

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Tratat de sociologie generală – Volumul I”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *